Drama puțin știută a lui Chef Joseph Hadad. A rămas singur cu 3 copii mici, după ce soția sa a murit la doar 42 de ani
Chef Hadad și-a pierdut soția din cauza unei boli incurabile și a rămas să crească singur trei copii mici!
Toată lumea îl știe pe chef Joseph Hadad drept un bucătar renumit, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună pentru fiecare, însă în spatele zâmbetului său se ascunde o dramă cumplită, de care nu toată lumea știe. Chef Hadad și-a pierdut soția din cauza unei boli incurabile și a rămas să crească singur trei copii mici!
Recent, în cadrul podcastului găzduit de Damian Drăghici, Joseph Hadad a dezvăluit că a apelat la Mihaela Borcea pentru a o salva pe soția sa. „Mihaela Borcea, să-i dea Dumnezeu sănătate, mi-a făcut legătura cu niște doctori cunoscuți. Noi am plecat repede, în drum spre Israel. Copiii au rămas acasă. Am plecat la spital. S-au făcut niște analize. Mai încolo, după 8 zile, doctorul mi-a zis: domnule Hadad, câți copii aveți? Nu are nicio șansă. Nu a zis că are câteva zile de viață, ci m-a întrebat direct câți copii avem”, a declarat Joseph Hadad.
Celebrul chef a povestit cum a făcut tot posibilul pentru a-și salva soția din ghearele cumplitei maladii, însă, din păcate, totul a fost în zadar!
„Am vândut apartamentul, am vândut tot să rămână în viață. Am dat tot să fie în viață. Și, totuși, nu am reușit. A făcut o operație pe cap. Am luat un doctor privat pentru operația la cap. Am vrut mă dau cu capul de pereți. Doctorul a zis: Hadad, pregătește terenul”, a mai spus chef Hadad, scrie demamici.ro.
Drama puțin știută a lui Chef Joseph Hadad: „Dacă eu nu sunt puternic, ce se întâmplă cu cei trei copii ai mei?”
„Dacă eu nu eram cu picioarele pe pământ și cu creierul limpede… Îmi spuneam mereu un lucru: dacă eu nu sunt puternic, ce se întâmplă cu cei trei copii ai mei? Devin vagabonzi? M-am ținut cu dinții un an, peste un an de zile. A fost cel mai greu an din viața mea. Cel mai greu! Spre muncă, spre copii… Anul 2008. În anul 2008 a murit soția mea și după aceea, am luat totul în mâinile mele”, povestea chef Hadad, despre drama prin care a trecut, în urmă cu ceva vreme, pentru Libertatea.
„Eu aveam 48 de ani când s-a întâmplat, iar Ghila, doar 42. Am rămas văduv cu trei copii – Dor, băiatul cel mare, de 16 ani, Daniela, de 10 ani, şi Lipaz, de 3 ani şi jumătate. Eu nu ştiam să mă descurc cu copiii, eram doar cu munca şi cu adusul banilor, Ghila avea grijă de casă, de mâncare, de familie. Când a murit Ghila, am rămas singur și am fost nevoit să muncesc și mai mult și să le ofer copiilor tot ce au nevoie. Alături de ei m-am ridicat”, a mai spus Joseph Hadad.
„Am venit cu fetița aici în țară și se trezea noaptea și o striga pe mama ei! Ăsta a fost cel mai greu moment pentru mine. Striga: vreau la mama, să vină mama! Când mama a cedat, eu a trebuit să fiu și mamă și tată. Orice face tata, ca mama nu există nimeni! Mama e mamă! După ce mor părinții, va rămâne tot un gol! Un balon gol!”, a declarat Joseph Hadad, în urmă cu ceva timp.
Multă vreme, Chef Joseph Hadad s-a considerat vinovat pentru moartea soției
Chef Hadad s-a învinovățit pentru moartea soției. A simțit că ar fi putut să facă mai mult, să o ducă mai devreme la doctori. Își reproșează că nu și-a dedicat suficient timp pentru a urmări problema ei de sănătate.
„Eu am fost numai cu munca şi eu sunt vinovat! Sunt vinovat! Trebuia să fi mers cu ea la doctor… A început tratamentul şi trei ani de zile a suferit. Am vândut apartamentul, am vândut maşina, am dat peste 230.000 de dolari la vremea respectivă să aduc nişte medicamente pentru ea şi nu am reuşit s-o salvez. Am rămas gol… ” a mai spus Hadad, scrie demamici.ro.
Timpul a trecut, iar copiii lui Chef Hadad sunt realizați. Dor (30 de ani) a studiat Afaceri și calculatoare. Daniela (25 de ani) vorbește 5 limbi străine și studiază Design comercial, iar Lipaz (18 ani) urmează cursurile unei școli private din Capitală.
Cine e chef Joseph Hadad
Joseph Hadad s-a născut pe 7 decembrie 1959 în Ierusalim, într-o familie cu tradiție în gastronomie cu mama de origine marocană și tatăl tunisian. Încă din adolescență, Joseph a manifestat interes pentru arta culinară, iar tatăl său, bucătar pe un vas de croazieră, l-a trimis pentru 3 ani la Școala de Bucătari din Haifa.
La 19 ani, după ce a terminat școala, a făcut armata, iar după stagiul militar, s-a angajat la Dan Carmel Hotel ca ajutor de bucătar. După 3 ani, a devernit Chef Garde-Manger la Jordan River Hotel, în Tiberias, pentru ca în 1989 să fie promovat ca Executive Chef la faimosul King David Hotel din Ierusalim.
Apoi, a mai lucrat la Kempinski Hotel în Germania, Ritz-Carlton Hotel în Boston, Savoy Hotel în Londra și restaurante cu stele Michelin din Paris. În 1997 a devenit Executive-Chef la un restaurant celebru din București, iar în 2013 s-a lansat în industrie pe cont propriu.